0754390314                                                            sufletullalelelor@gmail.com


Emilia-Paula Zagavei

 

ORFANE AMNEZII

M-am rătăcit la ceas târziu, când visul se răsfrânge-n moarte,

În gând obraznic și lălâu, ce-și scrie a sa poveste-n fapte…

Pitită pe un colț de geană, te chem flămândă de trăiri,

Să-mi răvășești, tăcut, din zborul, rătăcitor prin tainice amintiri.


Să îmi plachezi pe-a inimii zidire, iubirea ta prea plină de păcat,

Să-mparți cu mine zori de nemurire, ce se revarsă în sărutul dezbrăcat.

Să scazi din doruri care ard în noapte, dând strălucire stelelor târzii,

Cu mângâierea buzelor flămânde să-ndepărtezi orfanele amnezii.

 

GÂND UITAT

Frămânți aluat necenzurat

În trupul meu plin de păcat,

Îmi numeri clipele pe gene

Când buzele devin poeme.

Spre mierea lor tu te apleci

Sărutul dulce-n taine îneci,

În zborul gândului uitat

Ridici altare de păcat.

Mă risipești și mă aduni,

Mă rătăcești prin rugăciuni,

Mă-mparți cu dorul călător

Și mă înveți ce-nseamnă zbor.

Mă urci încet până la stele

Mă uiți acolo, printre ele,

Te-ntorci, într-un târziu, uitat,

Lăsând în urmă greu păcat.

Te iert, te chem și te alint,

A mea iubire n-o dezmint,

Te caut, te doresc din nou,

Să-mi fii al inimii ecou.


UMBRA IUBIRII

La răscruce de vis se aude un foșnet…

O umbră se-ntinde pe caldarâm,

Trupu-mi tresare sub al vântului icnet,

Când pășești cu sfială pe-al meu tărâm.


Plutești princiar prin ale mele povești

Dai filă cu filă și mă privești,

Cu aripa plină de cele lumești,

Tot universul mi-l amețești.


Iubire vicleană, tu iar vrei să muști,

Din răsuflarea dulce vrei iară să guști,

Otravă să curgă din rana lăsată,

Iubire amară, iubire așteptată.

 

SUB ARIPA IUBIRII

Pășești cu grație în sufletu-mi beteag,

Ars de războaie crunte și durere,

Sub talpa-ți grea strivești, nepăsătoare,

Amarul strâns în gânduri efemere.

În urma ta dansează, dezgolit,

Dorul pribeag învăluit în ceață,

Tristețea-mi rătăcește-n gândul tâmp,

Înmiresmând destinul meu înfrânt.

Înrâurirea-ți dulce, de șoapte și trăiri,

Pictează peste pietrele-mi ciobite,

Icoane adâncite-n iertăciuni,

Răsfrânte-n sentimente pure, sfinte.

Mă-mpiedic când privirea ți-o ridici

Și o petreci din talpă până-n creștet,

Las ochii în jos, tu capul mi-l ridici,

Sorbindu-mi lacrima cu buzele-ți fierbinți.

Compui o simfonie ce se-ncâlcește-n vene,

Fiori în calde cercuri îmi scrijelești în trup,

Mă las cu totul ție, dezghețând cu trufie

Doruri și sentimete ascunse adânc, în lut.

Te-ai reîntors din beznă, fecioară răzvrătită,

Cu suflul tău fierbinte ghețarii mi-i usuci,

O pânză de păianjen o-nlături din cuvinte,

Adulmecând emoții deghizate-n porunci.

Te-ai reîntors timidă, pierduta mea iubire,

Copil orfan ți-am fost prin plângeri și suspine,

Te-ai reîntors târziu, adună-mă din umbră

Și-alungă în pustiu trăirea-mi slută, sumbră.

 

PĂCATE GOLAȘE

Bat clopote plângând al meu blestem,

Despart din cer un nor de-un curcubeu,

Îmbracă-n lacrimă uscată un poem,

Împovărând tacit pe Dumnezeu.


Păcate cad golașe de-avuții,

În gânduri dezbrăcate de rușine,

Inimi mătănii bat la poarta vieții,

La care toaca-ncearcă să dezbine.


Se sparg atâtea vise-n gândul meu,

Dezamăgind și clipa cea rebelă...

Se-mbracă-n neputință al meu eu

Tăcut, țesând povestea infidelă.

 

MĂ-NTREB...

E-atâta tăcere ce curge-ntre noi

Și-atâta blestem privind înapoi,

Aud glasul clipelor mele ucise,

Împărțit în durere și tainice vise.


Trecutu-i uitat, neputința amară,

Gândul e trist pornit către seară,

Lacrima arde distanța dintre noi,

Nu știu dacă vreau să vii înapoi.


Foaia e albă, condeiul uscat,

Ești doar un demon plin de păcat,

Poveste nescrisă de gând rătăcit,

Mă-ntreb ne-ncetat dacă eu te-am iubit.

 

E TÂRZIU

Iartă-mă, e târziu, dar la tine-am venit,

Șoptit tu să-mi spui poem mut de alint,

Să-mi împrăștii tăcerea și greul cuvânt,

Să-mi adaugi un bine în obraznicul gând.

Să mă mângâi din creștet și până în talpă,

Să m-adormi legănat, doinind la o harpă,

Un poem al iertării cu aromă de stele,

Buzele-ți să le pui peste buzele mele.

Să-mi ștergi lacrima ce curge-n desfrâu,

Să-mi alinți gândul dezgolit și lălâu

Ce-mpletește cărări peste sufletul meu,

Și să mă ierți, de poți, chiar dacă-ți va fi greu.

 

UN MILIARD

Peste toate se așterne praful anilor trecuți,

Rătăcită prin taverne, liniștea adună sfinți.

Topite asemeni cerii, trupurile noastre curg,

Îmbrăcând penelul iernii de nuanțe în amurg.


Troienind iubiri nescrise, clipe rătăcite-n gând,

Curge timpul peste vise, o iertare înălțând.

Pictate de sărbătoare, sentimentele îngheață

Și lipsite de candoare ofilesc această viață.


Doar în candela durerii lacrimile noastre ard,

Picura-vom amintirii și tristeți, un miliard.

 


LANȚURI RUGINITE

Destine agățate și ferecate-n cer

Își scriu povești de viață preapline de mister,

Închise-n cărți nescrise, legate de păcat,

Încearcă să îngrădească urâtul viciat.


Legate strâns de stele, cu lanțuri ruginite,

Ascund durerea arsă sub lacrimi ostenite

Pe care într-un târziu le-ntemnițează-n gând,

Uitându-le în praful iubirilor de rând.


Destine înfrigurate sub greu sărut miop

Își cântă simfonia pe valul sterp și șchiop,

Cu tălpi însângerate, rănite de crunt dor,

Scriu cu a lor lumină iertarea-n ultim zbor.


Robite și-ntristate își plâng al lor blestem

Sub lacăte deșarte mai scriu un mut poem,

Îngenuncheate-n șoapte își caută o cheie

Pentru a dezlega cuvântul din condeie.

 

CHIAR DACĂ…

Chiar dacă taci, tăcerea ta nu mă mai doare,

Iar pașii-ți șovăielnici nu-i mai aștept de mult,

Tu ești doar o fantomă, ucisă de visare,

Înmormântată-n cimitirul visului incult.


Chiar dacă uneori ridici obraznic vălul

Lăsat peste trecutu-mi necopt și imatur,

Nu poți zădărnici iertarea din pocalul

Netulburat de umbra-ți apusă prematur.


Chiar dacă uneori mai picuri ceara amară

Din amintiri crestate în lumânări carnale,

Ți-am dăruit ființa uitării ce separă

Abisul remușcării de-a fericirii cale.

 

SCRUMUL VIEȚII

În scrumul vieții mele cu lacrimi umezit

Mi-am înmuiat penelul de doruri putrezit,

În picuri reci de ceară mi-am adunat oftatul

Suflându-le în suflet, s-atingă preaînaltul.


Cuvinte fără număr s-au așezat pe foaie,

Dansând fără-ncetare pe-a simfoniei ploaie.

În mrejele visării, cuminte m-am lăsat,

Dând frâu liber durerii să zboare spre păcat.


Pecete de iubire pe plicu-îngălbenit,

Cu buzele am pus, târziu în asfințit,

Îți mângâi amintirea uitată pe o stea...

Într-un sertar, tăcută, zace scrisoarea mea.

 

MAI LASĂ-MI...

Mai lasă-mi, viață, o taină în zilele ce vin,

Mi-s încă anii cruzi și fructele amare,

Iar sufletul meu tânăr e încărcat de spin,

De vis nemărginit și sete de culoare.


Mai lasă-mi bucuria poveștilor ce-mi cern

Flori de cireși sălbatici sub pasul rătăcit,

Liniști adânci și clipe pudrate de etern,

Într-un destin al cărui drum nu s-a-mplinit.


Mai lasă-mi curcubeie în inima rănită,

Uitare să-mi aducă în tristul meu poem,

Alungă norii grei din soarta-mi pustiită,

Mai lasă-mi ani frumoși, fără amar blestem...

 

TĂCERI GĂLĂGIOASE

Călătorind cuminte printre tristeți apuse

Și meditând absentă la vorbele nespuse,

Văd zilele-mi amare pudrate-n praf de stele,

Mireasmă de iubire plutind printre pastele.


Azi când a mea trăire e-atâta de curată,

Când timpul își topește ceara înverșunată,

Când visul mai mijește printre dureri de foc,

Te caut, dar prezența ți-ai scris-o în alt joc.


A pus în mine Domnul nemargini de gândire,

A împletit din lacrimi cununi de fericire,

Mi te-a săpat în suflet, blestem greu de iubire,

Rană ascunsă-n umbra lăsată-n nemurire.


Tăceri gălăgioase mi-a primenit pe gene,

A înghețat cuvinte prin amintiri perene,

În botezate doruri a plămădit durere,

Ștergând amare lacrimi ce nu au grațiere.

 

CÂND TOPORAȘII PLÂNG

Din negura tristeții azi vă-mpletesc altare

Scăldate-n lacrimi grele și doruri arzătoare,

Greoi îmi târăsc pașii prin tristul cimitir,

Pe alee, toporașii, azi plâng al meu delir.


Cu palmele înăsprite de anii ce i-au nins

Grumazul îmbătrânit de timpul neînvins,

Mă-mbrățișează vântul pribeag și rătăcit,

Ștergându-mi lacrimile din dorul infinit.

 

TĂCUTE ȘOAPTE

Între cer și pământ, între viață și moarte

Zac atâtea-ntrebări înecate în șoapte,

Zac atâtea dureri risipite de vânt,

Botezate în lacrimi sărace-n cuvânt.


Între pământ și adânc, între dor și uitare

Candelabre aprind amintirii ce doare,

Tăcute regrete curg în râuri de șoapte,

Un zid ca de plumb, de trecut mă desparte.