„Pot” – cuvântul care îți schimbă mintea, cuvântul care îți schimbă viața

Publicat pe 13 aprilie 2021 de Dan Mircea Fărcaș

Îmi amintesc de o veche reclamă TV, la pantoful sport Adidas Torsion. Niște cuvinte meșteșugit alese și înșirate într-o succesiune care a făcut să curgă râuri de cerneală. O expresie care a făcut istorie. O înșiruire de vorbe care… a schimbat paradigme, a schimbat vieți. Suna simplu „dacă vrei cu adevărat, POȚI”. Cauzalitatea directă, legătura dintre a vrea și a putea. Determinantul direct este dorința de a face, de a se autodepăși. Dorință neîngrădită de nicio limită, întărită de credința și convingerea fermă că nimic nu este imposibil, făcând posibilă actiunea. Ba mai mult chiar aceată dorință naște acțiunea. Pentru că dacă eu vreau și eu pot… cine mă mai poate opri?

Doar Creierul meu!!! El este cel care mă oprește!!!

Nu a fost nevoie decât de câteva clipe și de imaginație pentru a da naștere altei cauzalități. Reversul primeia, aceasta este cea în care conștientizarea putinței naște dorința de a face. Astfel s-a născut „dacă poți cu adevărat, vreau!” – o întrebare retorică? O afirmație? Adică eu te întreb pe tine dacă poți, trăind cu dorința preformată că tu vei confirma: da, pot. Pentru că de fapt, eu vreau ca tu să poți!!! Să beneficiez și eu … de pe urma „puținței tale”. Că, de… „neputință găsești la tot pasul!”

Cert este că singurul lucru pe care pot să îl știu este ce pot face eu! Dar oare știu cu adevărat ce pot face eu? Îmi cunosc oare eu adevăratul meu potențial?

S-a demonstrat, nu odată, adevărul afirmației: „există bolnavi incurabili, pentru că ei nu vor să facă ce trebuie sau se limitează să îsi spună: nu pot să mă vindec, nu pot să fac mai mult!”

S-a demonstrat că Există viață… dincolo de   IN POSIBIL!!! S-a demonstrat ca afirmația „Sunt conștient că pot depăși starea de acum și…am convingerea că pot să-mi trăiesc viața alături de o boală presupus incurabilă!” te ajută să evadezi din închisoarea lui „NU POT!” face asta sau „NU POT!” accepta sau „NU POT!” trăi așa,

Trăim într-o închisoare în care gardieni ne sunt CUVINTELE. Suntem prizonierii lui „nu pot”, „nu ştiu”, „sunt prea bătrân”, „boala aceasta este incurabila” etc… Asta se întâmplă pentru ca noi consideram aceste cuvinte drept adevar absolut.

Trebuie să acceptăm că porţile cunoaşterii şi ale înţelepciunii sunt întotdeauna deschise şi că este obligatoriu să îl excludem pe „nu pot” din viaţa noastră. Este foarte greu să ne schimbăm modul de a gândi, în condițiile în care am moștenit acest „nu pot” și suntem robii lui. Pentru că nu pot, nu am timp, e prea târziu… va exista în capul nostru atâta timp cât ne gândim doar la lucrurile pe care nu le putem face.

Nu putem face întotdeauna totul, dar putem face ceva. Viața noastră va fi mereu ceea ce vom face noi din ea. Gândurile și acțiunile noastre ne vor conduce către succes sau eșec. Prin urmare cheia succesului se află în mâinile noastre. Vom conștientiza și înțelege că singurele limite, sunt cele pe care ni le-am implementat în mintea noastă. Deci putem spune liniștiți ; „dacă ei au putut, eu de ce nu pot?” sau „cu ce sunt eu mai prejos decât ei?”

Concluzia este cât se poate de clară: cei care se concentrează pe ceea ce nu au şi/sau nu pot face, nu vor reuşi niciodată …

… pentru că viaţa lor se desfăşoară în spectrul lui şi sub sceptrul lui „NU POT”.

„EU POT” este mai important decât IQ!

Între „a fi” și „a nu fi” există doar „NU POT”!

Fericirea nu este … „o fata morgana”

Publicat pe 16 noiembrie 2021 de Dan Mircea Fărcaș

Viața trebuie privită ca o comparație continuă, pentru a fi în măsură să identificăm și să ne corectăm minusurile personale. Cu ce ne comparăm sau cu cine? Cu nimeni (ar fi de dorit)!!! Dacă ne comparăm cu semenii noștri vom găsi mereu diferențe pe care să dorim să le compensăm. Cu siguranță vom rămâne prizonieri sub mantia înghețată a frustrărilor și nemulțumirilor, pentru că așa cum bine știm, ne comparăm de obicei cu semeni de-ai noștrii care au realizat mai mult. Și bineînțeles că vom fi profund nefericiți și neîmpliniți făcând această comparație. Este cât se poate de clar că trebuie să ne comparăm CU CEEA CE AM PUTEA DEVENI dacă nu am „arde gazul degeaba”, împietriți în pseudoconfortul cotidian, îngroziți de frica de schimbare, de frică că ceea ce am putea deveni ne-ar putea copleși. Sau mai clar „CĂ NU VOM FACE FAȚĂ”. Pentru că uităm cuvintele marelui poet Rumi: „Privește în time; tot ceea ce vrei să fi: EȘTI”.

Așa că de multe ori ne îngrădim și presărăm cu spini drumul spre propria fericire, trăind fără un scop anume, fără idealuri, lăsându-ne duși de val, pentru că plecăm de la premisa că „fericirea este intangibilă” și că „viața nu are nici un sens”. Asta, atât timp cât noi trăim cu convingerea că suntem victimele unui sistem care ne oferă mai puțin decât merităm.

Că vrem, că nu vrem, trebuie să recunoaștem că viața este în continuă schimbare, că lumea evoluează și că nimeni nu ne obligă să fim părtași la asta dacă nu vrem, dacă „nu putem” ține pasul pentru că limitele pe care ni le-am fixat ne sufocă. Este tot alegerea noastră. Așa că participanți la petrecerea dată de fericire vor fi cei care au înțeles că fericirea înseamnă cunoaștere, acțiune și multă, multă iubire de semeni. Pentru că dacă nu dai… degeaba aștepți să primești. Pentru că puțini înțeleg că fericirea și sensul vieții nu este dat de „a avea” ci de „a fi”! Pentru că sunt cariere strălucite și averi mari făcute doar de faptul că cei care le-au dobândit sunt sclavii nevoii de a consuma, bazate pe absența cunoașterii de sine, sau a propriei valori, a celui în cauză. Și atunci de unde fericire și sens al vieții?

Ne intoxicăm cu întrebări de genul De ce? Sau Ce va urma? Pentru că „clipele de stagnare” apar tot mai des, pentru că drumul până la Xanax sau Prozac e tot mai scurt, pentru că ne reducem la atenuarea suferinței și a durerii fără să ne întrebăm care este rostul lor și de ce au apărut în viața noastră. Astea toate se întâmplă mereu sub ochiul vigilent al psihiatrului, care nu face decât să ne amputeze emoțiile, transformându-ne în legume umblătoare, „fericite” că afectul și trăirile, care aveau rol de mesager, au fost reduse la tăcere.

Așa că ne putem lua gândul de la bucuria și extazul care vin de obicei ca recompense pentru că am descoperit că dezvoltarea personală și descoperirea că Dumnezeu sălășluiește în fiecare dintre noi, ne apropie de acel „pod mult prea îndepărtat” numit „Extaz” sau „Evrika” date de revelația depășirii unui obstacol. Tocmai acest cuvint „Evrika” rostit la momentul potrivit ne-ar fi permis să accedem la un nivel superior, la descoperiea fericirii ascunse în conștientizarea descoperirii adevăratului sens al vieții noastre.

Pentru că „pacea” pe care ne-o aduce conștientizarea „împlinirii de sine” vine din interiorul nostru și nu trebuie așteptată să ne bată la ușă. Pentru că atunci când devenim mai buni, mai toleranți, mai altruiști, vom putea spune că parfumul de fericire este pe polița noastră.

Fericirea și adevăratul sens al vieții nu sunt generate de plăcerile legale sau ilegale pe care ni le oferim. Acestea sunt doar iluzii date de contactul cu lumea neliniștită și agitată, aflată într-o goană nebună a căutării contracronometru a unor „obiective care trebuie bifate în viață” și care sunt doar niște scopuri intermediare menite să înfrumusețeze o călătorie fără finalitate, fară gară terminus, făcută din dorința unui voiaj de ochii lumii.

Ce ar fi dacă ne-am întreba mai des: Ce ar fi dacă am conștientiza că „eu sunt” în curs de transformare de la „a avea”-ul de care suntem strâns legați și care se aplică la tot ce este atașat vieții noastre și cu care nu ne putem identifica, pe care astăzi le avem și mâine le-am putea pierde, la eternul „A FI”? Pentru că „EU SUNT” înseamnă a fi atașat doar de „faptele mele”, înseamnă să transcedem dincolo de individualitatea ego-ului nostru.

Înseamnă doar să înțelegem că găsirea adevăratului sens al vieții poate fi conștientizată de unul singur… dar fericirea pe care ne-o aduce acel moment TREBUIE ÎMPĂRTĂȘITĂ!